Also: a rămas ce scrie în titlu (pentru cine nu citește japoneză, Tôkyô monogatari sau, în engleză, Tokyo Story sau, pe-nțelesul tuturor, Poveste de la Tokyo)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Despre filme, indiferent de ziua săptămînii
Also: a rămas ce scrie în titlu (pentru cine nu citește japoneză, Tôkyô monogatari sau, în engleză, Tokyo Story sau, pe-nțelesul tuturor, Poveste de la Tokyo)
3 comentarii:
La ce ora incepe filmul?
Asta n-aș putea să zic precis, da' voi încercați să fiți acolo la 7:30 pm.
Pentru "chiulangii" de joia asta mă gândesc că ar trebui să posteze careva niște impresii despre film. Așadar încep eu și îi las pe alții cu mai mult talent în ale formulării să continue (poate).
Filmul ăsta, Tokyo Story mi-a lăsat impresia de ordine, de meticulozitate dar și un gust amar la sfârșit, pentru că te face să te gândești la viață în general și (cel puțin pe mine) la relațiile (nu totdeauna perfecte) părinți-copii. La un moment dat unul dintre personaje zicea ”Fii bun cu părinții tăi cât mai sunt în viață” - destul de trist aș zice...
Cât despre CUM a fost făcut filmul, domnul Ozu nu prea a mișcat camera și cadrul ăla static lasă impresia de serenitate și liniște (pentru câteva scene cel puțin) și se concentreaza doar pe activitatea pesonajului/lor chit că el șterge praful, bea sake sau privește oceanul.
Și mai e un lucru care mi s-a părut special, dar care nu ține musai de regizor sau tehnicile cinematografice folosite: actorii (măcar în primele două treimi ale filmului) aveau aceeași expresie facială indiferent de ce voiau să exprime, fie bucurie, supărare sau îngrijorare. Sunt conștientă că diferența culturală (plus eventualale idei preconcepute) nu m-au lăsat să observ schimbările subtile de grimasă sau gestică ce ar fi indicat exprimarea diverselor sentimente. Poate la o a doua vizionare se pot remarca mai multe, cine știe…
Așadar un film interesant, care merită urmărit și care spre sfârșit trage o concluzie de atâtea ori adevărată: “Isn’t life disappointing?”
Trimiteți un comentariu